Președintele Nicușor Dan a participat joi la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde s-a discutat desemnarea procurorilor care vor ancheta magistrați. Șeful statului a anunțat că va asista la dezbateri, însă se va retrage de la deliberări și vot pentru a nu influența decizia finală.
Președintele a precizat că primul punct de pe ordinea de zi, referitor la aplicarea Legii nr. 49/2022, este unul de interes major. „Suntem între magistrați și începem cu procedura. O să stau la primul punct și nu la deliberare și vot, ca să nu influențez, dar este un punct care mă interesează”, a declarat Nicușor Dan în cadrul ședinței.
Importanța anchetării magistraților pentru încrederea în justiție
În cadrul intervenției sale, șeful statului a subliniat că majoritatea magistraților din România își exercită profesia cu responsabilitate, dar a punctat că verificarea celor bănuiți de ilegalități este esențială pentru sistemul judiciar. „Cred că imensa majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți și cu răspundere față de ceea ce trebuie să facă, responsabilitatea lor socială”, a afirmat acesta.
Nicușor Dan a explicat că această activitate de cercetare este direct legată de percepția publică asupra dreptății în România. „Tocmai pentru ca imaginea justiției și credința românilor în statul român și ideea de dreptate să fie consolidată, e importantă această activitate de cercetare a persoanelor care eventual, bineînțeles asta rezultă din cercetare, din mediul judiciar care comit infracțiuni”, a adăugat președintele.
Deficit de procurori și monitorizare europeană
Președintele a reamintit că lupta împotriva corupției este o componentă strategică a securității naționale și a invocat monitorizarea externă la care este supusă România. „Corupția în general e parte din strategia națională de apărare. Această chestiune a cercetării magistraților este, după cum știm toți, parte din recentul raport al Comisiei Europene pe statul de drept din România, deci este cu atât mai mult o chestiune importantă”, a precizat el.
Totodată, șeful statului a semnalat o lipsă de personal specializat în acest domeniu, atât la nivel central, cât și local. „Știu că există o lipsă de procurori care sunt dedicați pentru această chestiune, și la Parchetul General și la parchetele de pe lângă curțile de apel, și cred că e nevoie să suplinim această lipsă”, a subliniat Nicușor Dan. Acesta a menționat că persoanele desemnate trebuie să fie „competente și echilibrate”, adăugând că justiția nu trebuie să însemne „cercetare de dragul cercetării”.
Planuri pentru reorganizarea relației dintre parchete și poliție
Nicușor Dan a anunțat că intenționează să deschidă o discuție amplă despre resursele parchetelor și colaborarea acestora cu structurile de poliție, imediat după instalarea noului Executiv. „Eu cred că e un moment bun, după instalarea noului Guvern, indiferent care va fi acest guvern, să discutăm, pentru parchete, în ansamblul lor, de resurse și mai ales de relația cu Poliția”, a declarat președintele.
Acesta a concluzionat prin a-și exprima susținerea pentru o colaborare mai eficientă între cele două instituții: „Cred că am ajuns cu toții, avem experiența, maturitatea să discutăm cu cărțile pe masă despre această problemă, și eu sunt un susținător al unei eficientizări a relației între Parchet și Poliție”.
Ce se află pe ordinea de zi a plenului CSM
Ședința de joi a plenului CSM vizează mai multe aspecte administrative și profesionale ale sistemului judiciar:
- Propuneri pentru desemnarea procurorilor care vor efectua urmărirea penală în cauzele prevăzute de Legea nr. 49/2022.
- Desemnarea comisiilor de soluționare a contestațiilor pentru concursurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii și în magistratură, sesiunea 2026-2027.
- Analiza unei funcții publice de conducere din cadrul Consiliului.
- Raportul privind consultarea organizațiilor societății civile pentru îmbunătățirea activității instituțiilor judiciare în trimestrul al II-lea al anului 2026.
Sursă comunicateinpresa.ro
