Revelionul acesta te-a prins cu ”temele” nefăcute și, din varii motive, nu ai reușit să sărbătorești venirea Noului An? Niciodată nu e prea târziu! Rezervă chiar acum bilete pentru un last minute în Turcia și primește-l pe 2023 cu fast.
O vacanță este bine-venită oricând și nu trebuie să-i găsești scuze sau motive, așa că nu mai pierde timpul și fă-ți bagajele! Pornește în aventură și detașează-te de rutina zilnică, pentru a reuși să îți redobândești energia și inspirația pentru proiectele pe care îți dorești să le dai viață în anul care abia a început.
Finalul de an pentru mulți dintre noi înseamnă o perioadă extrem de aglomerată și stresantă, din punct de vedere profesional, în care timpul pare să fie insuficient. Însă odată cu trecerea sărbătorilor, se așterne liniștea, așa că poți pune și tu proiectele pe ”STOP” și poți să-ți rezervi puțin timp pentru tine și cei dragi.
Un last minute Turcia este vacanța de care ai atâta nevoie și este destinația ideală dintr-o mulțime de motive, precum:
- proximitate – dacă nu îți permiți să lipsești foarte mult timp, un last minute de câteva zile în Turcia este suficient pentru a-ți reîncărca bateriile. Transportul până în Turcia este facil și rapid, plus că ai o mulțime de variante: avion, autocar, mașină personală etc.;
- temperaturi – Antalya, Kemer, Kusadası, Marmaris, Belek, Dalaman, Manavgat, Alanya, Bodrum, Side, Antakya, Efes, Seferihisar și Urla sunt câteva dintre destinațiile din Turcia pe care le poți alege și în care te vei putea bucura de o vreme bună. Cu toate că poate soarele nu se va arăta în permanență, vremea va fi numai bună pentru un călător care își dorește să cunoască îndeaproape cultura otomană și să viziteze cât mai multe dintre obiectivele turistice. Datorită temperaturilor nu foarte mari, această perioadă este una mai liberă, așa că nu vei sta foarte mult la cozi și vei putea folosi timpul pentru a vedea cât mai multe dintre obiectivele turistice renumite;
- shopping – cu toate că nu sunt temperaturi pentru relaxare la plajă, poți profita de oferta last minute în Turcia pentru a te relaxa la shopping în renumitul bazar turcesc. Acesta este un loc de vizitat cel puțin o dată în viață, care îți va oferi o experiență inedită și te va provoca să-ți pui în valoare abilitățile de negociator;
- mâncare – după o zi de plimbare și shopping, răsfățul culinar se impune, iar bucătăria turcească îți va oferi din plin acest lucru. Aceasta include mâncăruri pe bază de ulei de măsline de pe coasta Mării Mediterane, dar și produse de patiserie consistente specifice Anatoliei centrale, arome subtile picante din est și sud-est. În acest last minute în Turcia, vei avea oportunitatea de a-ți răsfăța papilele gustative cu mâncăruri gătite cu ingrediente proaspete și gustoase, rulate, frământate, modelate și gătite cu grijă, dăruire și pasiune. Iată câteva dintre bucatele pe care trebuie să le mânănci dacă ajungi în Turcia, pentru o experiență completă: testi kebab, shahshuka, gozleme, salata piyaz, inegol kofte, ezogelin, mercimek kofte, manti, kisir, dondruma si baklava.
Dacă nu ai putut sărbători Revelionul, asta nu înseamnă că trebuie să începi anul 2023 cu stângul. Dimpotrivă, oferă-ți oportunitatea de a descoperi noi orizonturi și de a cunoaște lumea într-un last minute Turcia, pentru un nou început… de an, de viață, de perspectivă!